Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a deschis începând astazi 13 februarie 2017 sesiunea de depunere a proiectelor de investiţii pentru zona ITI Delta Dunării.
Cererile de finanțare a proiectelor realizate în teritoriul ITI se pot depune pentru:
- investiţii în procesarea produselor agricole, prin submăsura 4.2
- investiţii în procesarea produselor din sectorul pomicol, prin submăsura 4.2a
- şi pentru instalarea tinerilor fermieri, prin submăsura 6.1.
Pentru toate aceste submăsuri, sesiunea continuă de primire a proiectelor este deschisă în intervalul 13 februarie 2017, ora 9.00 – 12 noiembrie 2017, ora 16.00.
Modalitatea de depunere a proiectelor este cea on-line, pe pagina oficială a Agenției AFIR pentru toate cele trei submăsuri.
Din momentul deschiderii apelului de proiecte cu alocare distinctă pentru teritoriul aferent ITI, solicitanții din arealul vizat de Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării SIDD(DD), vor putea depune proiecte exclusiv în cadrul apelului dedicat aferent anului 2017, însoțite de avizele de conformitate a proiectelor cu obiectivele SIDD(DD) emise de Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară – ITI Delta Dunării (ADI ITI DD).
Detalii suplimentare :0732.122.639